Școala Gimnazială ,,Avram secolului al XX-lea, perioada când și-a început activitatea școala. Instituţia noastră de învăţământ se află situată în partea central estică a oraşului Covasna, în cartierul Voineşti, unde îşi desfăşoară activitatea de mai bine de 155 de ani.
Şcoala a luat naştere odată cu construirea Bisericii Ortodoxe, în anul 1800, funcţionând în tinda bisericii, sfinţite în acelaşi an.
Primul învăţător a fost preotul Ioan Grid, astfel că la început şcoala a fost una confesională.
Între anii 1800 – 1861 şcoala funcţionează în case cu chirie sau în casa epitropilor în funcţie.
Începând cu anul 1861 şcoala primeşte un local propriu – clădire existentă şi astăzi (corpul B), declarată monument istoric.
În anul 1909 este ridicată de către stat a doua clădire (corpul C) care deşi în timp a suferit unele modificari minore este şi astăzi aici și îşi desfaşoară activitatea ciclul primar, clasele I-IV. Un alt corp de clădire este ridicat în apropierea corpului B, în anul 1945 (corpul D) în prezent aceasta fiind complet reabilitat.
În fine, ultima clădire a fost ridicată în apropierea corpurilor B şi D în anul 1969 (corpul A) fiind totodată şi cea mai mare.
Până în anul 1871 exista un singur învățător, iar din 1872 funcâionează cu două posturi de învățător.
Din anul 1918 a devenit şcoală primară de stat, tot atunci infiinţându-se câte un post de învăţător pentru fiecare clasă.
Anul 1924 a fost acela în care şcoala a primit rangul de gimnaziu, învăţământul s-a extins la 7 clase iar şcoala a purtat numele marelui revoluţionar Avram Iancu.
Denumirea şcolii noastre s-a schimbat de mai multe ori după al doilea război mondial, în concordanţă cu noile structuri social-politice, cu scopurile sistemului educativ promovat de autorităţile vremii, pâna după revoluţie, când şi-a reluat denumirea de Şcoala Gimnazială ,,Avram Iancu’’, denumire păstrată doar câțiva ani, deoarece apoi a devenit școală elementară.
Din anul 2000 și-a reluat numele de Școala cu clasele I – VIII ”Avram Iancu”.
În prezent școala noatră are în dotare un număr de patru corpuri de clădire: corpul C al claselor primare, corpul A, B, și D al claselor gimnaziale.
Școlii Gimnziale ”Avram Iancu” îi este arondată şi Grădiniţa cu program prelungit nr.2 și Creșa nr. 2.
Centrul financiar este structurat pe patru trepte de școlarizare: ante-preşcolar preşcolar, primar și gimnazial, funcţionând în locaţii diferite (deși relativ apropiate) în patru corpuri de clădiri.
Acum şcoala și gradinița dispune de 23 săli de clase, laboratoare de chimie, biologie, fizică, limbi moderne, informaticăş dispune şi de o frumoasa sală de festivităţi de 50 locuri.
Identificarea nevoilor de educaţie şi profesionalizare ale comunităţii locale, în acord cu evoluţia pieţei muncii, au impus elaborarea unei strategii de marketing educaţional care vizează creşterea impactului şi a eficienţei activităţilor desfăşurate de Inspectoratul Şcolar şi unităţile de învăţământ preuniversitar.
Creativitatea,educația dobândită în Școala Gimnazială Avram Iancu îți va oferi posibilitatea de a te integra în mod inteligent într-o lume dinamică, modernă.
Școala îți deschide porțile, tu pășește cu încredere!
Ștrategia noastră este centrată pe dezvoltarea personală,oferind șanse egale tutoror copiilor,pe activitatea în echipă,promovând toleranța,respectul,comunicarea,creativitatea,inovarea și utilizarea technologiei digitale